Și noi, cei de la ESET, suntem părinți, astfel că înțelegem dorința de a arăta întregii lumi fotografii sau videoclipuri cu primul copil venit pe lume (sau chiar al doilea și al treilea). Dar, înainte de a face acest lucru, întrebați-vă: trebuie oare toată lumea să îl cunoască pe cel mic? Distribuind conținut în mod public pe rețelele sociale, fără a seta reguli de confidențialitate potrivite, v-ați putea expune copiii sau întreaga familie la riscuri la care s-ar putea să nu vă fi gândit.
Mai întâi de toate, țineți cont de faptul că ceea ce se petrece în online rămâne… pentru totdeauna. Și probabil că nu veți mai avea un control la fel de mare asupra informațiilor așa cum v-ați dori, mai ales atunci când conținutul este redistribuit de către prietenii dvs. de pe rețelele sociale. Gândiți-vă, câți prieteni văd conținutul publicat? 100, 200 sau 500? Luați în considerare faptul că, fără a lua măsuri de precauție adecvate, persoane pe care nu le cunoașteți vă vor putea vedea postările.
Nu luați aceste sfaturi în nume de rău, noi nu spunem că ar trebui să vă opriți din a distribui din când în când postări sau amintiri frumoase. Dar, înainte de a face acest lucru, asigurați-vă că verificați setările de confidențialitate de fiecare dată când postați o fotografie sau o înregistrare video a copilului dumneavoastră.
Cum faceți asta? Creați un grup special incluzând numai familia dvs., rudele apropiate și cei mai apropiați prieteni. Dacă este posibil, dezactivați opțiunile de redistribuire în afara acestui grup. În acest fel, postările dvs. vor ajunge doar la cei destinați.
Un alt sfat: încercați să nu postați nimic care ar putea compromite integritatea copilului dumneavoastră. Pentru dvs., realitatea virtuală este clar separată de lumea offline, dar țineți minte că cei mici vor crește într-un mediu conectat la internet, iar linia ce separă cele două lumi nu va mai fi la fel de clară pentru ei.
Educați-vă copilul cu privire la potențialele riscuri și bazați-vă pe exemple, arătându-i cum să se ocupe de informațiile sensibile în online. Începeți cu o bună gestionare a profilul dvs. din rețelele sociale.
Nu fiți atenți doar la imaginile și clipurile video ale copilului dvs., ci și la alte postări ce ar putea fi distribuite mai departe. Cu siguranță nu doriți ca informații, cum ar fi școala copilul dvs., activitățile extra curriculare ale acestuia sau adresa de domiciliu să ajungă pe mâini greșite.
Pentru o experiență online în condiții de siguranță, țineți evidența a ceea ce fac copiii cu dispozitivele lor. Instrumentul de Control Parental de la ESET pentru Android vă permite să limitați timpul petrecut în online și timpul alocat jocurilor, ajutându-vă să aflați ce fac aceștia când sunt în mediul virtual, dar și să blocați site-urile web cu conținut neadecvat. Le oferă, de asemenea, oportunități copiilor, dându-le posibilitatea să vă ceară permisiunea de a-și prelungi timpul de joacă sau să viziteze anumite site-uri.
Pentru mai multe sfaturi utile cu privire la modul în care putem menține în siguranță copiii pe internet, atunci când se joacă sau când folosesc rețele sociale, consultați Ghidul Pentru Protecția Copilului în secțiunea Ghiduri.