| Education

Poate copilul dumneavoastră să recunoască comportamentul online suspect?

| 09 Feb 2023
Distribuie

În timp ce copii sunt online, aceștia se pot confrunta cu multe provocări. Dar când se întâlnesc cu un potențial pericol, știu cum să reacționeze responsabil? Am pregătit trei scenarii pe care copiii dvs. le-ar putea experimenta în călătoria lor digitală.

Distrați-vă cu copilul dvs. și ajutați-l să învețe despre conștientizarea cibernetică, în echipă!

Vă prezentăm mai jos câteva scenarii posibile în care copilul dvs. s-ar putea găsi în mediul online. Prezentați-i acestuia fiecare situație în parte și lăsați-l să explice cum ar reacționa în fiecare circumstanță. Străduiți-vă să creați un mediu în care să nu se simtă jenat atunci când nu este sigur de răspunsurile sale. Cel mai important este să încurajați un dialog deschis în jurul unor astfel de subiecte dificile. 

1. Într-un joc online, copilul primește un mesaj de la cineva pe care nu l-a întâlnit niciodată, care susține că doar caută noi prieteni. Cum trebuie să reacționeze?

Când copiii primesc un astfel de mesaj, ei ar trebui să-și informeze întotdeauna părinții. Puteți investiga situația și puteți vedea dacă necesită acțiuni suplimentare, cum ar fi blocarea sau raportarea profilului respectiv.

Pentru tinerii adolescenți, este ceva obișnuit să întâlnească noi prieteni online, pe rețelele de socializare sau în camerele de chat din jocurile video. Cu toate acestea, dacă primesc un mesaj suspect de la un străin, amintiți-le la ce trebuie să aibă grijă. Iată câteva întrebări pe care copiii trebuie să și le pună înainte de a continua o astfel de conversație:

  • Acest străin are un comportament excesiv de amabil şi extrem de insistent?
  • Acest străin îmi trimite mesaje pe mai multe platforme, de mai multe ori pe zi? 
  • Acest străin îmi cere să țin secretă conversația?
  • Acest străin încearcă să mă izoleze de prieteni și părinți?
  • Acest străin pretinde că este singurul care mă înțelege cu adevărat?
  • Acest străin întreabă adesea dacă sunt singur sau dacă părinții sunt în apropiere?
  • Acest străin solicită poze sau videoclipuri cu mine și îmi oferă bani sau alte bunuri în schimbul materialelor grafice?
  • Acest străin mă forțează la conversații incomode care pot viza chiar și subiecte sexuale?

Dacă răspunsul la oricare dintre aceste întrebări este da, copiii ar trebui încurajați să informeze un adult de încredere. Puteți rezolva problema împreună, puteți bloca utilizatorul și, dacă este necesar, puteți contacta autoritățile. 

2. Când verifică notificările de pe rețelele sociale, copilul vede că a fost etichetat într-o postare care susține că a câștigat ultimul model de iPhone, spre exemplu. Cum trebuie să reacționeze?

Astfel de postări sunt destul de frecvente pe platformele de socializare și sunt utilizate în mod obișnuit pentru a răspândi site-uri web sau aplicații rău intenționate. Când sunt etichetați într-o astfel de postare, copiii nu ar trebui să acceseze linkul atașat sau să interacționeze cu mesajul în niciun fel. Cu toate acestea, realizarea unei capturi de ecran este o idee bună deoarece aceasta poate fi folosită ca dovadă atunci când raportați o problemă.

Dacă postarea a fost distribuită de cineva cunoscut, este recomandată o confirmare suplimentară pentru verificarea autenticității mesajului (contactarea respectivului contact prin telefon, prin alte rețele sociale sau în persoană). Aceste verificări pot ajuta utilizatorul în numele căruia a apărut postarea să ia măsuri înainte ca problema să se agraveze. Persoana în cauză poate dori, de asemenea, să șteargă manual postarea și să facă și alte demersuri pentru a se proteja de daune viitoare, cum ar fi scanarea computerului sau dispozitivului mobil pentru software rău intenționat.

Este posibil ca unii copii să nu poată șterge ei înșiși postarea, dar o pot raporta moderatorilor platformei și să aștepte ca aceștia să ia măsuri. De asemenea, este o idee bună să ștergeți etichetele, astfel încât postarea să nu mai fie vizibilă pe profilul lor, iar acest lucru va ajuta la prevenirea răspândirii la fel de rapide a înșelătoriei.

3. Copilul primește un e-mail de la Instagram în care i cere să acceseze un link atașat și să actualizeze imediat datele de conectare – în caz contrar, contul respectiv va fi șters. Cum trebuie să reacționeze?

Dacă un copil primește un mesaj care îl îndeamnă să răspundă imediat și care anunță consecințe potențial grave, ar trebui să vorbească cu părinții înainte de a reacționa în orice fel.

Verificați împreună conținutul mesajului, fără a da click pe niciunul dintre linkurile atașate și fără a descărca niciun document atașat. Înainte de a acționa, verificați câteva dintre semnele comune de phishing:

  • Solicitarea unei acțiuni urgente: phishingul se bazează pe reacția pripită a destinatarului. Mesajul poate îndemna cititorul să răspundă într-o fereastră de timp scurtă și să-l amenințe cu consecințe negative dacă reacția nu este imediată.
  • Greșeli gramaticale și de ortografie: este obișnuit ca e-mailurile de tip phishing să conțină greșeli gramaticale și de ortografie, deoarece autorii provin adesea din afara țării în care se desfășoară atacul. 
  • Solicitări de detalii personale: ori de câte ori primiți un e-mail în care vi se solicită să transmiteți oricare dintre datele dvs. personale sau sensibile, ar trebui să fiți prudent și să analizați suplimentar mesajul și expeditorul. 
  • Discrepanțe în adresele URL: dacă există un link, nu faceți clic pe el. Verificați adresa hyperlink prin mutarea mouse-ului peste acea secțiune până apare mesaj cu adresa web. De obicei, această adresă va diferi ușor de cea a companiei legitime, care este duplicată.

Dacă bănuiți că e-mailul este probabil o încercare de phishing, ștergeți mesajul și luați în considerare instalarea unei soluții de securitate fiabile, care să poată detecta și să poată proteja copilul de tentative de phishing și alte amenințări de inginerie socială.

 

ESET Parental Control pentru Android ESET Parental Control pentru Android

Faceți internetul un loc mai sigur pentru copiii dvs.

cu ESET Parental Control pentru Android

ÎNCERCAȚI GRATUIT 30 DE ZILE